„From Darkness to Light” was a Joy!

” Some walk in Darkness and some walk in Light… But those who carry the flame in both worlds at once”- patricia walsh

 

……………………………..

Această expoziție, cred ca a fost realizată în mare parte cu ochii inchiși și inima deschisă. Procesul creativ a reprezentat o transformare, o distilare a tot ceea ce simțeam, folosindu-mă de culori, degete, palme, haine, transformând un tumult interior.

Este o serie de lucrări diferită față de ceea ce am abordat până acum. O etapă de maturizare artistică, o asumare a propriului creator în care nu am mai dorit să redau portrete detaliate, povești percepute și traduse prin filtrul interior, ci am lăsat ca fiecare lucrare să vorbească de la sine, cu privitorii.  Să devină aceștia copii în explorarea unei lumi înconjurătoare diferite, noi, deslușind o poezie vizuală.

M-am îndepărtat de explicația formelor și compoziția bine gândită, am celebrat, în schimb, bucuria experimentării prin culori, texturi și  simțuri. Pentru că, înainte de toate a fost o expoziție al trăirilor interioare.

Am ales un loc minunat de expunere și atât de important pentru mine, pentru că uneori îl văd ca fiind a cincea camera a inimii mele, unde am râs, am dansat, am iertat, m-am vindecat, unde simt pace și bucurie de fiecare dată când ajung în el și cumva de aici a pornit punctul de plecare al acestei expoziții. Imaginile, revelațiile și trăirile descoperite le-am trăit și aici la ” Spațiu de Vindecare” din Târgoviște, în cadrul evenimentelor de dezvoltare personală.
Explorarea interioară am început-o în urmă cu 7 ani și o dată cu ea am aflat  cum se simte să prinzi cu adevărat viață – genul de viață care trezește sufletul așa cum o scufundare într-un bazin de apă înghețată trezește corpul. În exterior, nimic nu s-a schimbat foarte mult, dar în interior ceva s-a așezat și am simțit că am găsit o ușă pierdută de mult în lumea mea personală de minune, acoperită de mărăcini și praf. Chiar dacă, pe vremea aceea, deja cream lucrări pentru pe placul oamenilor, mi-am dat seama că în adâncul meu, propria mea fântână de frumos era secată.

Am descoperit că dacă lucrez cu mine și îmi cunosc atât lumina cât și umbra, devin din ce în ce mai conștientă, iar creația mea artistică devine semnificativă, vie, relevantă și autentică. Astfel, ea va transmite plenar, complet, nu doar vizual, iar relațiile mele sociale, sănătatea/inteligența emoțională se vor imbunătăți considerabil, experimentând tot mai mult frumusețea libertății spiritului.

În loc să merg pe pilot automat și să las „așteptările” din jur să se manifeste și să mă ghideze, am început să explorez și să aflu lucruri despre mine iar, ca rezultat, aventurile mele din lumea reală au început să uimească într-un mod în care nu a făcut-o niciodată.
A fost ca și cum dintr-o dată, vedeam totul cu ochii proaspăt treziți – lumea a devenit technicolor viu, iar înainte, era alb și negru. Și munca mea s-a schimbat considerabil – am dezvoltat o conexiune mai profundă și mai bogată cu ea și am început să mă simt mai împlinită din punct de vedere creativ, decât în ​​orice moment al vieții mele.
Nu mi-am dat seama cât de mult îmi doream această schimbare până nu am experimentat-o. Este așa cum se spune, nu știi că ai fost pierdut până când nu te-ai găsit.

Am realizat cu ceva timp în urmă că viața artistului, cu ciclul său de creație, incubare și reînnoire, este un ritm de-a lungul vieții care trebuie respectat, deoarece alternativa poate răni și epuiza spiritul.
Astfel, spre finalul anului 2022 am simțit nevoia de a îmi pregăti  coconul de iarnă –   o nevoie sufletească de a mă retrage într-un sanctuar personal.  Ca o veveriță aflată  la momentul hibernării de iarnă, adunând nuci pentru a umple din nou fântâna interioară și căutând un loc sigur în care să mă ghemuiesc și să-mi hrănesc esența.

O perioadă în care doar observ momente și locuri din jurul meu, în care sunt martor la

ceea ce se întâmplă în jurul meu, fără așteptări.

 

În timp ce explorarea interioară este permanentă, de-a lungul întregului an, coconul s-a dovedit a fi o experiență mai profundă și mai bogată – ca atunci când pământul, spiritul și corpul se unesc pentru a se pregăti pentru un sezon de reînnoire, care va aduce îmbunătățire existenței.
În această perioadă de hibernare exterioară dar trezire interioară, am lucrat la expoziția „From Darkness to Light”- An innner Journey trough colors.

Având ca data de deschidere a vernisajului pe 14 februarie 2023 , expoziția a putut fi vizitată până pe 18 februarie.
5 zile de frumos, culoare și entuziasm, în care am revăzut persoane foarte dragi, am întâlnit oameni noi cu care m-am conectat imediat, cu care am povestit, am râs și care au vibrat la vederea lucrărilor mele. Și a fost cu adevărat o surpriză că distanța nu a contat pentru cei care au ales să împărtășească alături de mine, această moment minunat.
Expoziția a fost primită cu atâta bucurie și gânduri frumoase, încât mă simt pe deplin recunoscătoare tuturor pentru că au făcut parte din povestea mea și au pășit în lumea mea cu încredere, curiozitate, inocență.

 

Lucrările  detaliate le veți găsi în galeria foto a site-ului aici.

Iar  lucrările  disponibile le gasești în secțiunea shop.

 

Dacă vrei să afli ce evenimente sunt în desfășurare în Spațiu de Vindecare, te invit să urmarești pagina lor de Facebook: https://www.facebook.com/profile.php?id=100086156683931

Sau daca vrei să descoperi articole, evenimente sau ateliere de explorare și dezvoltare personală susținute de Maria-Cristina Antonescu, Eternity Codes- Academy of Spiritual Arts:

https://eternitycodes.com/

https://www.facebook.com/eternitycodes

 

Mai jos puteți privi câteva momente din 14 februarie 2023:

 

 

      

Share this

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on reddit
Share on whatsapp

DISCOVER MORE